Biserica episcopală Curtea de Argeş, cunoscută sub numele de mănăstirea Curtea de Argeş, este unul din cele mai frumoase edificii religioase din România. Ea simbolizează, prin legenda meşterului Manole, spiritul de sacrificiu al poporului român. Celebrul zidar al voievodului Neagoe Basarab (denumit şi Negru-Vodă) ar fi construit, între 1514 şi 1517, cu preţul propriei sale vieţi şi al vieţii soţiei sale, prinsă vie în zidurile bisericii, cel mai frumos edificiu religios din regiune. Biserica a fost restaurată în mai multe rânduri: în secolul XVII, sub domnia lui Matei Basarab (1632-1654) şi a lui Şerban Cantacuzino (1678-1688) şi, ulterior, la sfârşitul secolului XVIII. Aspectul actual al bisericii este datorat restaurării întreprinse de arhitectul francez Lecomte de Nouy între 1875 şi 1876. Decoraţiunile exterioare de origine arabă, persană şi georgiană, sunt sculptate în piatră de Albeşti. Vestigiile frescelor originale, executate de Dobromir în 1526, pot fi văzute la Muzeul Naţional de Artă şi Istorie din Bucureşti. Prin arhitectura ei, mănăstirea Curtea de Argeş se aseamănă cu mitropolia din Bucureşti şi cu alte mănăstiri din Muntenia.
 
Biserica este una din marile necropole domneşti şi regale ale ţării: în pronaos se află criptele ctitorilor săi, Neagoe Basarab şi Radu de la Afumaţi, şi ale primelor două cupluri regale ale României, Carol I şi Elisabeta, Ferdinand şi Maria.
 
Interiorul este bogat decorat cu marmură şi mozaic adus din Constantinopole. Tablourile votive, altarul din onix şi cele douăsprezece coloane cu decoraţiuni florale reprezentându-i pe cei doisprezece apostoli, sunt elemente specifice arhitecturii ortodoxe.